ANUNŢ privind modul de soluționare al contestației în specialitatea resurse umane
Politia Romana
Bucureşti, Romania
1 zi în urmă

ANUNŢ

  • În conformitate cu prevederile Legii nr. 360 / 2002 privind Statutul poliţistului, ale Ordinului M.A.I. nr. 140 / 2009 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliție ale MAI, ambele cu modificările şi completările ulterioare;
  • Cu data prezentului anunț, se aduce la cunoștința candidatului care a formulat contestație la proba scrisă, respectiv a doamnei ENE ALINA, la concursul pentru ocuparea postului vacant de ofiţer specialist I inspector de muncă în domeniul relațiilor de muncă / serviciu din cadrul Biroul Inspecţia Muncii şi Prevenirea Riscurilor Profesionale - Direcţia Management Resurse Umane, prevăzut la poziţia 211 în statul de organizare al unităţii, cu personal recrutat din sursă internă, prin trecerea în corpul ofiţerilor a agenţilor de poliţie care îndeplinesc condiţiile legale, că aceasta se respinge ca neîntemeiată .

    Raportați această lucrare
    checkmark

    Thank you for reporting this job!

    Your feedback will help us improve the quality of our services.

    Aplică
    Email-ul meu
    Făcând clic pe "Continuă", acord nevoo consimțământ de a procesa datele mele și de a-mi trimite alerte prin e-mail, așa cum este detaliat în policyApplicația de confidențialitate a lui neuvoo. Pot să-mi retrag consimțământul sau să mă dezabonez în orice moment.
    Continuă
    Formular