AMÂNARE dată susţinere probă interviu pentru concursul organizat în vederea ocupării funcţiei de șef serviciu al Serviciului Prinderi în Flagrant din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale Suceava, prevăzută la poziția 39 din statul de organizare al unității, cu recrutare din sursă internă
Politia Romana
Bucureşti, Romania
14 zile în urmă

A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile Legii nr. 360 / 2002 privind Statutul poliţistului și ale Ordinului ministrului afacerilor interne nr.

  • 140 / 2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările şi completările ulterioare;
  • Cu data prezentului anunț, din motive obiective, se amână data susținerii probei interviu pentru concursul organizat în vederea ocupării funcției vacante de șef serviciu al Serviciului Prinderi în Flagrant din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale Suceava, prevăzută la poziția 39 din statul de organizare al unității, cu recrutare din sursă internă, proba urmând a avea loc în data de 03.12.2018.

    Aplică
    Adaugați la favorite
    Eliminați de la favorite
    Aplică
    Email-ul meu
    Făcând clic pe "Continuați", sunteți de acord că nevoo colectează și procesează datele personale pe care le-ați furnizat în acest formular pentru a crea un cont nevoo și pentru a vă abona la alertele noastre prin e-mail, în conformitate cu Politica de confidențialitate . Puteți să vă retrageți consimțământul în orice moment, urmând și pașii .
    Continuă
    Formular