IOS Developer
Randstad Romania
Bucureşti, România
4 zile în urmă

Compania(Home Renting App) aduce inovatii majore pe piata de property tech, fiind singura aplicație de închiriere de apartamente din România dedicată exclusiv proprietarilor și chiriașilor.

Aplicația este construită să ofere o experiență 100% digitală, de la găsirea și închirierea unei noi locuințe până la managementul complet al proprietății.

În primul an de la înființare, au fost listate în aplicație peste 3500 de apartamente, iar la sfârșitul anului, a ajuns să aibă în management locuințe în valoare totală de 12 milioane de euro.

Fondată in 2017 de către Florin Stoian, antreprenor care anterior a pus bazele StarTaxi și Yellow Menu, a primit investiții de peste 1 milion de Euro din cele doua runde de finantare din 2019 si, fiind susținuta și finanțata de fondurile de investiții EGV, RocaX, Netopia Investments, Growceanu, Simple Capital și Angel Investors.

Banii stransi in anul 2021 vor fi utilizați pentru a finanța planurile de extindere ale companiei în piața din Polonia, dar și pentru consolidarea afacerii la nivel național.

Cautam sa colaboram full time cu un iOS Developer care sa se alature echipei noastre din Bucuresti si sa contribuie la dezvoltarea aplicatiei , plus a unei noi aplicatii, dedicata agentilor imobiliari.

De ce ai nevoie pentru a avea succes în acest rol?

  • Minim 5 ani de experienta in dezvoltarea de aplicatii iOS;
  • Cunostinte de Objective-C, Swift & Cocoa Touch (Objective-C legacy code);
  • Experienta cu iOS frameworks (Core Data, Core Animation);
  • Experienta cu API-urile RESTful pentru conectarea aplicațiilor iOS la serviciile back-end;
  • Cunostinte despre standardele UI / UX, principiile de design si interfata Apple;
  • Pasiune pentru benchmarking si optimizare;
  • Beneficii :

  • Salariu lunar competitiv in functie de cunostinte si experienta;
  • Employee Stock Options si cresteri salariale in functie de performanta;
  • Locatie centrala a biroului usor accesibila;
  • Birou nou decorat in iulie, cu zona de relaxare si sala de mese;
  • Program de lucru cu ora flexibila de incepere a activitatii (intre 8 am - 10 am);
  • o echipa tanara si un mediu de lucru prietenos;
  • Information

    Organisation / Department

    Job description

    Raportați această lucrare
    checkmark

    Thank you for reporting this job!

    Your feedback will help us improve the quality of our services.

    Aplică
    Email-ul meu
    Făcând clic pe "Continuă", acord nevoo consimțământ de a procesa datele mele și de a-mi trimite alerte prin e-mail, așa cum este detaliat în policyApplicația de confidențialitate a lui neuvoo. Pot să-mi retrag consimțământul sau să mă dezabonez în orice moment.
    Continuă
    Formular