Tehnician microbiolog
Eurofins
Bucharest, Bucharest, Romania
6 zile în urmă

Descrierea companiei

Eurofins Scientific este o companie internațională de științe ale vieții, oferind o gamă unică de servicii de testare analitică clienților din mai multe industrii, pentru a face viața și mediul nostru mai sigure, mai sănătoase și mai durabile.

De la mâncarea pe care o consumi, până la apa pe care o bei, la medicamentele pe care te bazezi, Eurofins lucrează cu cele mai mari companii din lume pentru a se asigura că produsele pe care le furnizează sunt sigure, ca ingredientele lor sunt autentice și etichetarea corespunde realitatii.

Eurofins consideră că este lider global în testarea produselor alimentare, de mediu, farmaceutice și cosmetice și în serviciile CRO pentru agroștiință.

De asemenea, este unul dintre liderii de piață independenți la nivel mondial în anumite testări și servicii de laborator pentru genomică, farmacologie de cercetare, criminalistică, CDMO, științe materiale avansate și în sprijinul studiilor clinice.

În putin peste 30 de ani, Eurofins a crescut de la un laborator din Nantes, Franța, la peste 47.000 de angajați din cadrul unei rețele de peste 900 de companii independente din peste 50 de țări și care operează peste 800 de laboratoare.

Eurofins oferă un portofoliu de peste 200.000 de metode analitice pentru a evalua siguranța, identitatea, compoziția, autenticitatea, originea, trasabilitatea și puritatea substanțelor și produselor biologice, și furnizează servicii inovatoare de testare clinică de diagnostic, ca unul dintre principalii actori emergenți la nivel mondial in testare clinică specializată de diagnostic.

În 2019, Eurofins a generat venituri totale de 4,56 miliarde EUR și a fost printre cele mai performante companii listate la bursa din Europa din ultimii 20 de ani.

Descrierea locului de muncă

  • Realizează pregatirea probelor pentru testare;
  • Prepară mediile de cultură și reactivii necesari;
  • Realizează verificarea mediilor de cultură privind caracteristicile fizice de calitate;
  • Efectuează cântăriri la balanțe și dilutoare gravimetrice;
  • Completeaza inregistrarile pentru activitatile desfasurate;
  • Curata sticlaria si mentine ordinea la locul de munca;
  • Realizează pregatirea sticlăriei și sterilizarea acesteia;
  • Realizează decontaminarea probelor și a altor materiale, la nevoie;
  • Efectuează curațenia si sanitizarea spațiilor laboratorului, la nevoie;
  • Efectuează prelevarea testelor de sanitație și de apa din laborator și de la clienți;
  • Efectuează verificarea funcționării corespunzătoare a echipamentelor din laborator;
  • Se echipează corespunzator și respectă fluxurile specifice laboratorului;
  • Comunica sefului de laborator necesarul de materiale de care raspunde;
  • Cunoaste si respecta continutul procedurilor operationale, instructiunilor de lucru standardelor, cartilor tehnice ale echipamentelor pe care le utilizeaza
  • Calificări

    Absolvent studii medii sau postliceale

    Experienta anterioara de lucru in laborator de microbiologie - obligatorie, minim 3 ani.

    Tehnici cunoscute : tehnici de prelevare teste de sanitație, tehnici de preparare a probelor și cântărire, tehnici de turnare a mediilor de cultură, tehnici aseptice de manipulare a probelor și mediilor de cultură.

    Operare PC : Office(Word, Excel)

    Raportați această lucrare
    checkmark

    Thank you for reporting this job!

    Your feedback will help us improve the quality of our services.

    Aplică
    Email-ul meu
    Făcând clic pe "Continuă", acord nevoo consimțământ de a procesa datele mele și de a-mi trimite alerte prin e-mail, așa cum este detaliat în policyApplicația de confidențialitate a lui neuvoo. Pot să-mi retrag consimțământul sau să mă dezabonez în orice moment.
    Continuă
    Formular