Inspector
Banca Naţională a României
București, România
3 zile în urmă

Atribuţiile principale ale postului

  • supraveghează respectarea încadrării indicatorilor de prudenţă bancară în limitele impuse de reglementările prudenţiale în vigoare, prin analize sistematice efectuate pe baza raportărilor şi a datelor transmise de instituţiile de credit şi sucursalele instituţiilor de credit străine;
  • întocmeşte materiale privind rezultatul analizelor şi supravegherii off-site, în cazul constatării nerespectării prevederilor legale în materie, a nerespectării termenelor de raportare, a unei evoluţii necorespunzătoare a indicatorilor economico-financiari şi de prudenţă bancară, propune adoptarea unor măsuri sau aplicarea de sancţiuni instituţiei de credit respective, în condiţiile legii;
  • efectuează analize pe baza bilanţurilor contabile, a raportărilor financiar-contabile încheiate de instituţiile de credit, a rapoartelor auditorilor financiari, a situaţiilor financiare anuale şi / sau a declaraţiilor de venit global ale acţionarilor semnificativi ai instituţiilor de credit, şi prezintă conducerii direcţiei materiale privind constatările rezultate;
  • participă la pregătirea, desfăşurarea şi finalizarea acţiunilor de inspecţie la faţa locului în baza programului de inspecţie anuală stabilit de conducerea Băncii Naţionale a României, la instituţii de credit sau la alte instituţii abilitate prin lege să desfăşoare activităţi bancare;
  • încheie rapoarte de supraveghere, conform procedurilor de lucru aprobate de conducerea Băncii Naţionale a României, cu specificarea încadrării aspectelor constatate, în prevederile actelor normative în vigoare şi identifică principalele categorii de risc rezultate din activitatea instituţiei de credit;
  • participă la întâlnirile Colegiilor de supraveghere organizate la nivel de grupuri bancare;
  • efectuează analize privind evoluţia indicatorilor economico-financiari şi de prudenţă bancară și prezintă conducerii direcției rapoarte informative, note de sinteză și prezentări;
  • pregătește răspunsuri / materiale urmare solicitărilor de informaţii primite de la organismele internaţionale, în special ABE și alte structuri ale CE, sau urmare cerințelor de notificare către acestea;
  • participă la actualizarea metodelor de calcul a indicatorilor de analiză în conformitate cu reglementările şi cerinţele europene, respectiv verificarea acestor indicatori.
  • Cerințe de ocupare a postului

    Studii şi experienţă

  • studii superioare absolvite cu examen de licenţă în științe economice, cu precizarea că pentru absolvenții Sistemului Bologna sunt necesare și studii de master finalizate cu examen de dizertație;
  • cunoștințe de econometrie și IFRS constituie un avantaj;
  • cunoaşterea limbii engleze;
  • cunoştinţe de operare în domeniul informatic - editare texte, tabele, utilizare Internet, prelucrare baze de date (ex.
  • Microsoft Access) etc;
  • să nu fi făcut obiectul vreunei anchete sau proceduri profesionale, disciplinare, administrative ori judiciare, care s-a încheiat cu o sancțiune din partea unei autorități din domeniul financiar-bancar;
  • disponibilitate de a face deplasări în țară și în afara țării.

    Competenţe comportamentale

  • orientare către performanţă;
  • comunicare eficientă;
  • cooperare;
  • integritate organizaţională;
  • gândire operațională.
  • Modalitatea de aplicare

    Aplicațiile se transmit pe adresa până la data de 12 martie 2020. (inclusiv).

    Precizăm că niciun aplicant nu poate opta în acelaşi timp pentru 2 sau mai multe posturi vacante.

    Candidaţii vor transmite următoarele documente :

  • chestionar tip : formular editabil ;
  • scrisoare de intenție;
  • Curriculum Vitae - model european : pdf , doc ;
  • copii ale diplomelor de studii solicitate sau atestate de echivalare a diplomelor obţinute în străinătate, eliberate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice;
  • copia foii matricole a anilor de studii, dacă este cazul;
  • alte diplome şi certificate care atestă pregătirea aplicanţilor, dacă este cazul;
  • carte de muncă şi / sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, însoţită de raportul per salariat (REVISAL), pentru dovedirea experienţei profesionale, dacă este cazul;
  • carte de identitate;
  • certificat de căsătorie, dacă este cazul;
  • adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, care prezintă starea de sănătate a aplicantului.
  • Transmiterea documentelor prin e-mail nu determină implicit acceptarea aplicaţiilor.

    După analiza aplicaţiei conform metodologiei stabilite în Procesul de recrutare si selecţie în Banca Naţională a României, acceptarea sau respingerea aplicaţiei este comunicată exclusiv prin e-mail, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea documentelor.

    Raportați această lucrare
    checkmark

    Thank you for reporting this job!

    Your feedback will help us improve the quality of our services.

    Aplică
    Email-ul meu
    Făcând clic pe "Continuă", acord nevoo consimțământ de a procesa datele mele și de a-mi trimite alerte prin e-mail, așa cum este detaliat în policyApplicația de confidențialitate a lui neuvoo. Pot să-mi retrag consimțământul sau să mă dezabonez în orice moment.
    Continuă
    Formular