Referent de specialitate
Banca Naţională a României
Sucursala Regională Timiș
‎în urmă cu 23 ore

Atribuţiile principale ale postului

  • colectează date statistice privind tranzacţiile rezidenţi-nerezidenţi de natura serviciilor de la agenții economici sau unități sau entități rezidenți (rezidente);
  • colectează date statistice privind investiţiile străine directe de la întreprinderile investiţie străină directă;
  • colectează date statistice necesare elaborării conturilor financiare, precum şi întregirii unor indicatori statistici în profil teritorial;
  • colectează date statistice necesare întocmirii de studii privind stabilitatea financiară şi tendinţele economice în profil teritorial, precum şi pentru realizarea de sondaje de opinie privind activitatea Băncii Naţionale a României;
  • efectuează decadal culegerea de date statistice privind preţurile principalelor produse agro-alimentare, care deţin o pondere importantă în coşul de consum, din pieţele şi magazinele din oraşul de reşedinţă al sucursalei regionale;
  • asigură asistenţa metodologică privind completarea corectă a datelor în chestionarele electronice;
  • vizualizează chestionarele electronice, verifică completitudinea şi corectitudinea completării acestora cu datele solicitate, gestionează non-
  • răspunsurile şi efectuează verificări utilizând datele din evidenţele financiar-contabile.

    Cerințe de ocupare a postului

    Studii şi experienţă

  • studii superioare absolvite cu examen de licență în domeniul științelor economice;
  • cunoștințe de operare pe calculator : Pachetul Microsoft Office;
  • cunoașterea limbii engleze.
  • Competenţe comportamentale

  • orientare către performanţă;
  • comunicare eficientă;
  • cooperare;
  • integritate organizațională;
  • orientare către client.
  • Modalitatea de aplicare

    Aplicațiile se transmit pe adresa până la data de 3 aprilie 2019 (inclusiv).

    Precizăm că niciun aplicant nu poate opta în acelaşi timp pentru 2 sau mai multe posturi vacante.

    Candidaţii vor transmite următoarele documente :

  • chestionar tip : ;
  • scrisoare de intenție;
  • Curriculum Vitae - model european : , ;
  • copii ale diplomelor de studii solicitate sau atestate de echivalare a diplomelor obţinute în străinătate, eliberate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice;
  • copia foii matricole a anilor de studii, dacă este cazul;
  • alte diplome şi certificate care atestă pregătirea aplicanţilor, dacă este cazul;
  • carte de muncă şi / sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, însoţită de raportul per salariat (REVISAL), pentru dovedirea experienţei profesionale, dacă este cazul;
  • carte de identitate;
  • certificat de căsătorie, dacă este cazul;
  • adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, care prezintă starea de sănătate a aplicantului.
  • Transmiterea documentelor prin e-mail nu determină implicit acceptarea aplicaţiilor.

    După analiza aplicaţiei conform metodologiei stabilite în Procesul de recrutare si selecţie în Banca Naţională a României, acceptarea sau respingerea aplicaţiei este comunicată exclusiv prin e-

    mail, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea documentelor.

    Reguli de transmitere a documentelor prin e-mail :

  • mărimea e-mail-ului de transmitere a documentelor nu trebuie să depășească 15 MB;
  • vor fi utilizate adrese de e-mail la expeditor care nu sunt generate automat de aplicaţii sau site-uri web (cum ar fi cele generate de site-
  • urile web de transfer fişiere în care se anunţă link-urile de descărcare a fişierelor);
  • nu se vor transmite ataşamente cu extensiile .exe, .com sau .lnk;
  • nu se vor transmite ataşamente parolate;
  • în subiectul sau corpul mesajelor să nu fie link-uri către site-uri web;
  • documentele transmise prin transfer de fişiere online nu vor fi descărcate.
  • Recrutarea

    Procesul de recrutare constă în desfăşurarea următoarelor etape :

  • evaluarea cunoştinţelor de specialitate, prin test profesional şi interviu;
  • evaluarea compatibilităţii cu postul, prin testare psihometrică şi interviu.
  • Evaluarea cunoștințelor de specialitate prin test profesional va avea loc în data de 10 aprilie 2019 .

    Mai multe informații privind procesul de recrutare și selecție pot fi găsite pe pagina

    Pentru explicații și clarificări cu privire la procesul de recrutare, ne puteți contacta, prin e-mail, pe adresa .

    TEMATICĂ ORIENTATIVĂ

  • Reglementarea organizării şi funcţionării Băncii Naţionale a României;
  • BNR producător de statistici oficiale, cadrul legislativ;
  • Statistică macroeconomică noţiuni, concepte de bază : populaţia statistică, unitatea de observare statistică, observarea statistică, sondajul statistic, baza de sondaj, eşantionul, variabile statistice, indicatori statistici, indicatori ai tendinței centrale, indici;
  • Statistici privind sectorul extern : metodologie, surse de date, principalii indicatori;
  • Investiţiile străine directe : definiţie, elemente componente, metodologia cercetării statistice ISD, rezultatele cercetării statistice privind ISD în perioada 2003 2017;
  • Principiile funcţiei statistice a Sistemului European al Băncilor Centrale.
  • BIBLIOGRAFIE

  • privind Statutul Băncii Naţionale a României (Monitorul Oficial al României nr. 582 / 30.06.2004);
  • Legea nr.226 / 2009 a organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România; (M.O. nr.397 / 11.06.2009), cu modificările şi completările ulterioare;
  • Regulamentul BNR nr.4 / 2014 privind raportarea de date şi informaţii statistice la Banca Naţională a României, Titlul I, Capitolele I, VI, VII şi IX (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
  • 602 / 13.08.2014), modificat și completat prin Regulamentul BNR nr.6 / 2015 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.

  • 615 bis / 13.08.2015) și prin Regulamentul BNR nr.6 / 2016 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 / 14.10.2016), ;
  • Bazele statisticii teoretice şi economice (C-tin Anghelache, S. Badea, I.Capanu, P. Wagner), Editura Economică 2005;
  • Balanţa de plăţi BPM6 : - subdomeniile : Balanța de plăți, Comerțul internațional cu servicii, Investiții directe principiul direcțional, Datoria externă, Poziția investițională internațională;
  • Balanța de plăți Precizări metodologice : ;
  • Comunicatul de presă lunar BNR Balanța de plăti şi datoria externă : ;
  • Raportul anual privind Balanța de plăti şi poziția investițională internațională a României : ;
  • Publicația anuală Investițiile străine directe în România : ;
  • Angajamentul public al SEBC privind statisticile europene : .
  • Aplică
    Adaugați la favorite
    Eliminați de la favorite
    Aplică
    Email-ul meu
    Făcând clic pe "Continuați", sunteți de acord că nevoo colectează și procesează datele personale pe care le-ați furnizat în acest formular pentru a crea un cont nevoo și pentru a vă abona la alertele noastre prin e-mail, în conformitate cu Politica de confidențialitate . Puteți să vă retrageți consimțământul în orice moment, urmând și pașii .
    Continuă
    Formular