ANUNŢ! Suspendare concurs organizat pentru ocuparea funcţiei de şef birou la Biroul Relații Internaționale și Misiuni din cadrul Direcției Afaceri Europene, Misiuni și Relații Internaționale din I.G.P.R., poziţia 447 din statul de organizare al unităţii, cu personal recrutat din sursă internă
Politia Romana
Bucureşti, Romania
2 zile în urmă

A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile Legii nr. 360 / 2002 privind Statutul poliţistului şi ale Ordinului ministrului afacerilor interne nr.

  • 140 / 2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările și completările ulterioare;
  • Având în vedere adresa Direcției Generale Management Resurse Umane din M.A.I. nr. 269088 / S3 din 25.11.2019 prin care ne comunică faptul că, ministrul afacerilor interne a aprobat și a dispus suspendarea tuturor concursurilor aflate în desfășurare pentru ocuparea posturilor de conducere vacante,

    Cu data prezentului anunț, se suspendă concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de şef birou la Biroul Relații Internaționale și Misiuni din cadrul Direcției Afaceri Europene, Misiuni și Relații Internaționale din Inspectoratul General al Poliției Române, poziţia 447 din statul de organizare al unităţii, cu personal recrutat din sursă internă.

    Aplică
    Email-ul meu
    Făcând clic pe "Continuă", acord nevoo consimțământ de a procesa datele mele și de a-mi trimite alerte prin e-mail, așa cum este detaliat în policyApplicația de confidențialitate a lui neuvoo. Pot să-mi retrag consimțământul sau să mă dezabonez în orice moment.
    Continuă
    Formular